Informatică Economică FEAA Timisoara

Brebu Raluca Emina
Brebu Raluca Emina
Mă numesc Brebu Raluca Emina și sunt absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică Economică, promoția 2010.

Povestea mea a început încă din liceu, pe vremea când arhitectura mi se părea un viitor sigur și interesant. După doi ani de pregătiri intense și multe schițe, în plin examen de Bacalaureat, am constatat că specializarea la care visasem nu îmi mai stârnea interesul, iar entuziasmul meu scădea vertiginos. Așa că am hotărât să dau la o altă facultate și să îngroș rândurile celor care visează la o carieră în bancă (numai că nu a fost să fie).

În primul an de facultate, am avut norocul să am ca și colegă de cameră o fată, care urma specializarea Informatică Economică. Mi se părea fascinant tot ce făcea ea la școală, materiile pe care le studia, proiectele care o țineau trează până târziu în noapte și programele în care lucra.

Uite așa am ajuns și eu în anul II să mă înscriu, timidă, la secția Informatică Economică. La sfârșitul celor 3 ani de facultate, nu am avut absolut nici un regret și în continuare susțin că am făcut cea mai bună alegere, având în vedere că sunt la master anul II, secția Sisteme Informaționale pentru Afaceri.

Dacă prima dată când am ales specializarea IE, m-am lăsat convinsă de materii, la master m-am lăsat convinsă de oameni, mai exact de echipa de profesori care conduc această minunată catedră. Nu spun că celelalte catedre nu au profesori minunați, dar cei cu care am avut deosebita plăcere să lucrez, sunt în topul preferințelor mele. O echipă de profesionaliști, un grup de profesori care se implică și se dedică trup și suflet materiilor lor, oameni care îți spun pe nume și pentru care nu reprezinți numai o față, ci reprezinți un viitor.

Viitorul meu s-a concretizat într-o funcție pe care o dețin în prezent și anume WMS IT Support Analyst. Știu, sună complicat, dar odată ce pleci la drum cu "bagajul" de cunoștințe dobândit, este ca și cum ai continua ce ai început în facultate.

Sfatul meu?... Priviți fiecare zi ca pe o provocare și, dacă citiți acest articol, înseamnă că sunteți interesați, așa că mai aruncați o privire peste ce vă poate oferi fascinanta lume a informaticii.

Succes!

Brebu Raluca Emina

Informatică Economică

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor Timișoara