Informatica Economică - o schimbare în bine sau viitorul sună bine
Am început "cariera" de elev într-o scoală generală, după care în clasele 5-8 am ales un profil uman. Mi-am însuşit unele cunoştinţe (cele care îmi plăceau mai mult, dar am fost mereu un elev eminent la toate disciplinele). Deşi urma să continui liceul în cadrul aceluiaşi Colegiu, am ales schimbarea, vroiam altceva şi de aceea am urmat un alt liceu, cu profil mate-info. Aici m-am lovit de asa-zisa Informatică, care m-a învăţat tainele calculatorului şi ce pot face cu o aşa maşinărie.
Informatica Economică, una dintre cele mai bune alegeri de până acum
Venind de la un liceu de Matematică - Informatică, întotdeauna mi-a plăcut programarea, dar în acelaşi timp aveam nenumărate întrebări referitoare la domeniul economic la care, în acea perioadă, nu aveam un răspuns.
Faptul că am fost acceptat la specializarea de Informatică Economică din cadrul FEAA, a fost pentru mine o foarte importantă oportunitate datorită calităţii profesorilor şi a materiilor studiate în cadrul acestei specializări, motiv pentru care am reuşit să mă angajez încă din timpul facultăţii ca şi programator baze de date.
Am ales IE, adică "2 în 1"

Numele meu este Mihanţa Maria Dana, sunt şi eu absolventa FEAA, secţia IE, promoţia 2008. În prezent sunt la master, anul II, secţia Sisteme Informatice Financiar Bancare.
După absolvirea facultăţii am lucrat timp de un an ca şi consultant ERP (modulele financiare), iar în prezent sunt angajată ca şi programator baze de date la firma VOX FILEMAKER SOLUTIONS S.R.L..
Ce vreau să fiu când o să cresc mare?
Cred că întrebarea oricăruia dintre noi la un moment dat în viata este: "Care este cel mai bun drum de urmat în momentul alegerii unei specializări?". Indiferent de liceul absolvit, la o vârstă la care nu ne dăm seama care sunt posibilităţile noastre reale (sau mai bine spus nu ştim să ne autoevaluăm corect) suntem puşi în faţa alegerii unei viitoare cariere, determinată de cele mai multe ori de profilul facultăţii alese.







